Replica lui Pițurcă după acuzele de blat ale italienilor. Fostul selecționer răspunde elegant

Redactor:
Daniel Anghel
Replica lui Pițurcă după acuzele de blat ale italienilor. Fostul selecționer răspunde elegant
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă (63 de ani) a vorbit despre reacția italienilor, după rezultatul de egalitate dintre România și Franța, din cadrul ultimului meci al Grupei C de la Campionatul European, scor 0-0. Acest rezultat a calificat ambele echipe în semifinale, astfel că selecționata lui Di Biagio a fost eliminată.

Italieni au acuzat că partida dintre tricolori și echipa lui Sylvain Ripoll a fost blat, deoarece rezultatul de egalitate a calificat ambele formații în semifinală: „Reacția italienilor este una normală. Poate și noi dacă am fi în locul lor am fi gândit așa. Însă toată lumea a văzut meciul iar meciul a avut ritm, amândouă echipele au jucat să câștige, deci nu a fost una care neapărat să se apere.

Sigur că în subconștientul jucătorilor era foarte important acest rezultat de egalitate, așa că nu ne interesează ce spun italienii. Ne interesează ceea ce ne-am dorit noi și noi ne-am dorit să ne calificăm, restul nu mai contează”, a spus Pițurcă, la Telekom Sport.

Italia a terminat Grupa A cu șase puncte, după victoriile cu Belgia și Spania, ambele încheiate cu același scor, 3-1. Înfrângerea cu Polonia, 1-0, a fost fatală pentru italieni. Spania, Polonia și Italia au încheiat grupa cu șase puncte, iar ibericii au terminat pe primul loc datorită golaverajului superior.

În semifinală, România va juca împotriva Germaniei, joi, la Bologna, de la ora 19:00, iar Spania și Franța se vor înfrunta la Reggio Emilia, de la ora 22:00, în aceeași zi.

Pițurcă a strâns trei „mandate” ca selecționer al României, adunând 88 de meciuri. Între 1996 și 1998, acesta a fost și selecționerul României U21, după ce le-a antrenat pe Steaua și Universitatea Craiova.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
O nouă DESPĂRȚIRE în showbizul Românesc! Și-au spus adio după ce și-au cunoscut părinții. Aveau doar câteva luni de relație
Giovanni Becali a aflat cât a plătit Dan Șucu pentru a deveni patron la Genoa și a dat verdictul
Giovanni Becali a aflat cât a plătit Dan Șucu pentru a deveni patron la Genoa și a dat verdictul
Reacția lui Jador după ce s-a aflat că Oana Ciocan va avea un băiețel! Ce a declarat celebrul manelist? | EXCLUSIV
Reacția lui Jador după ce s-a aflat că Oana Ciocan va avea un băiețel! Ce a declarat celebrul manelist? |…
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"West Ham". Becali, ofertă să cumpere un club de mare tradiţie din Anglia. Suma uriaşă pusă pe masă în urmă…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de…
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum de baie
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum…
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Gigi Becali tocmai a detonat România: De ce nu e arestat?
Călin Georgescu nu se mai poate ascunde. Gigi Becali tocmai a detonat România: De ce nu e arestat?
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×